Fotbaliștii Petrolului și-au luat rămas bun

Fotbalistii Petrolului si-au schimbat programul de astazi pentru un gest deosebit. Gavrila, Astafei si ceilalti jucatori au fost prezenti la ceremonia de la stadionul “Dinamo” unde si-au luat ramas bun de la fotbalistul camerunez Patrick Ekeng, decedat acum o saptamana la numai 26 de ani. Antrenorul Ionel Gane a fost de acord cu initiativa jucatorilor si a mutat antrenamentul dupa-amiaza la arena din Brazi. Pe linga sansele de a prinde locul de baraj, jucatorii petrolisti mai au de tras pentru un alt obiectiv. Ei trebuie sa realizeze baremul de 15 puncte, obligatoriu pentru ca Petrolul sa nu porneasca cu penalizare din liga a doua. Dupa succesul cu CFR Cluj, unii jucatori aveau impresia ca au indeplinit baremul si au scapat de o grija. Insa conform regulamentului cele 15 puncte trebuie realizate exclusiv in play-out. Cu patru etape inaintea finalului de campionat, Petrolul mai are nevoie de patru puncte pentru a-si indeplini “targetul”. Interesant este ca trupa antrenata de “Jerry” Gane are cele mai putine puncte de castigat in comparatie cu celelalte doua echipa contracandidate la baraj dar si la retrogradare. ACS Timisoara ocupanta penultimului loc in play-out-ul ligii intai, trebuie sa mai adauge 8 puncte in timp ce FC Voluntari, aflata pe loc de baraj, mai are nevoie de 7 puncte. Petrolul poate ajunge la borna 15 si chiar s-o depaseasca impotriva celor doua grupari. Asta pentru ca formatia ploiesteana va avea meciuri directe cu ambele adversare. Luni, la Ploiesti, infrunta Timisoara iar sambata viitoare, joaca la Voluntari. Daca le castiga pe ambele iar celelalte pierd, Benga si coechipierii parasesc ultima pozitie si se apropie la un punct de baraj cu doua runde inaintea finalului de sezon.