Actualitate

Grindina a facut prăpăd

Până când Guvernul se mai gândeşte dacă să aloce sau nu bani pentru sistemul antigrindină, natura îşi face de cap cu vieţile oamenilor. Aşa s-a întâmplat şi la sfârşitul acestei săptămâni, când grindina cât oul de găină a distrus şcoala din satul Vărbila, dar şi mai multe locuinţe. Unitatea de învăţământ a fost însă cea mai afectată. Acoperişul său este ciuruit ca după bombardament, pereţilor le-a căzut tencuiala şi gheaţa a reuşit să distrugă chiar şi uşile tip termopan. Cadrele didactice au găsit clasele pline cu apă,  parchetul umflat şi pereţii cu igrasie. Au fost  nevoite să mute toată arhiva, cataloagele, dar şi calculatoarele, pentru a nu fi distruse. Efectele ploii ar putea opri cursurile, dar Primăria nu poate face nimic din lipsă de fonduri. De aceea autorităţile locale au trimis notă la Prefectură, care va transmite mai departe situatia la Guvern. Pagubele făcute de grindină depăşesc doar în cazul şcolii 80.000 de lei. Aici învaţă 250 de elevi care nu pot fi mutaţi pentru că cea mai apropiată şcoală se află la 10 km depărtare. Nici gospodăriile  localnicilor nu au scăpat de stihii. Multe dintre acoperişuri au fost lovite, geamurile sparte, iar grădinile distruse. Localnicii vor trebui să muncească încă o dată pentru a putea avea ce pune la păstrare în cămări.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co