Actualitate

Integrare socială

Persoanele cu handicap de la Casa Rozei din Urlati se pot integra mai usor de acum, gratie unui proiect care tocmai a fost finalizat. În luna august 2009, Asociaţia pentru Promovarea Învăţământului Special, a Terapiei Sociale şi a Agriculturii Biodinamice în România – Centrul Urlaţi, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova şi Centrul Pilot de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Handicap “Casa Rozei” Urlaţi, a început implementarea proiectului care vizeaza infiintarea de ateliere protejate pentru beneificiarii centrului de la Urlati. Proiectul are ca obiectiv general creşterea gradului de participare activă şi de acces la serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu handicap. Prin acest proiect s-au înfiinţat şi dezvoltat 5 ateliere protejate în cadrul Centrului Pilot de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Handicap “Casa Rozei” Urlaţi, ateliere de brutărie-patiserie, de grădinărit, de preparare a conservelor din legume-fructe, de spălătorie / uscătorie / călcătorie si atelier pepinieră. Suma solicitată de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap a fost de 150.000 lei, reprezentând 75,26% din costul total al proiectului. Contribuţia solicitantului la proiect a fost în valoare de 15.000 lei  (10%),  iar cea a partenerilor a fost de 22.112 lei  (14,74%).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co