Cultura

Lansarea unui… jurnal!

Aşa au fost întâmpinaţi toţi cei care au dorit să participe la lansarea unei cărţi de suflet a binecunoscutului profesor câmpinean Constantin Trandafir. Prieteni, persoane care s-au regăsit în paginile a ceea ce autorul denumeşte jurnal şi nu roman, iubitori ai stilului „trandafirian” şi elevi de la liceele câmpinene, care nu au fost aduşi la Casa de Cultură împinşi de la spate de vreun tovarăş profesor, au ţinut să fie alături de autor la momentul lansării jurnalului 1989 – Vedere din Provincie. În deschiderea manifestării, Florin Dochia, directorul Casei de Cultură Geo Bogza, a reuşit să sintetizeze, în câteva cuvinte, ce s-a lansat de fapt: o înşiruire de evenimente reale, pe care autorul le-a aşternut în paginile unor registre. Pur şi simplu nişte amintiri, care ar fi fost, probabil, şterse din memoria autorului, odată cu trecerea timpului. Mulţi invitaţi au luat cuvântul. Şi cei care au stat la masă lângă autor, dar şi persoane din sală. Apoi a venit rândul lui Constantin Trandafir să vorbească despre anul 1989, un an pe care îl consideră special. Din toate punctele de vedere. Nu se gândea că jurnalul său va ajunge vreodată să vadă lumina tiparului. Dar s-a întâmplat, la Casa de Cultură Geo Bogza, acolo unde autorul a dat şi autografe la finalul întâlnirii.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co