,,Lupii galbeni” joacă la Marea Neagră

,,Lupii” Petrolului au parte de un nou test important. După meciurile cu Astra și Hermannstadt, formații din prima ligă, Alberto Olaru și colegii săi se vor bucura de un meci împotriva liderului din play-out. Mâine după-amiază, gruparea ploieșteană va întâlni Viitorul lui Hagi, în fief-ul său de la Ovidiu. Chiar dacă este doar un meci de verificare, trupa antrenată de Costel Enache a ajuns cu o zi înainte la Constanța. Fără atacantul Hamza Younes, în refacere după o accidentare, dar și fără mijlocașul Dan Enache, cel care susține examenul de Bacalaureat. Nici Hagi nu va folosi garnitura standard având în vedere că echipa sa a jucat, la începutul săptămânii, în campionat. Petrolul și Viitorul s-au testat ultima oară acum șase ani, dar la Ploiești, pe arena ,,Ilie Oană”. Atunci formația ploieșteană, chiar și fără câteva piese grele cum erau Alcenat, Mustivar sau Fanchone, se impunea cu 3-0 în fața unei echipe care se afla la început de drum în prima ligă. Acum, Viitorul este cea mai bună din play-out-ul ligii întâi, iar Petrolul vrea să se întoarcă la cel mai înalt nivel din fotbalul românesc. Așa cum vor și adversarele ”lupilor” din play-off-ul campionatului secund. Și acestea și-au programat partide de verificare: FC Argeș joacă, miercuri, cu Universitatea Craiova, pentru ca Mioveni să întâlnească, joi, Astra Giurgiu. Iar Turris Turnu Măgurele va întâlni Rapidul, sâmbătă, pe teren propriu. Prima etapă în play-off este stabilită pentru data de 4 iulie.