Peste 460.000 de măști de protecție pentru elevii din Prahova
Peste 460.000 de măști de protecție sunt pregătite pentru elevii din Prahova.
Cei de clasa a VIII-a, dar și cei din ultimul an de liceu se vor întoarce la școală începând cu 2 iunie pentru a participa la cursurile de pregătire pentru susținerea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului.
Decizia ce aceștia să se întoarcă la școală este condiționată de purtarea măștilor de protecție, dar și de respectarea măsurilor de distanțare socială.
Constantin Pisău, inspector general al IȘJ Prahova
„Inspectoratul Școlar Județean Prahova va primi 465.000 de măști care vor fi distribuite elevilor din clasa a VIII-a și a XII-a care vor participa la cursurile de pregătire. Fiecare elev, potrivit procedurii, va primi câte două măști de protecție zilnic.”
Procedura de achiziție a măștilor este derulată de Ministerul Educației și Cercetării.
Apoi măștile vor fi distribuite de Inspectoratul Școlar Județean către toate unitățile de învățământ.
La începutul acestei săptămâni, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au anunțat că se demaraseră procedurile legale în vederea achiziționării măștilor de protecție, numai că apăruse o problemă.
Firma câștigătoare nu s-a prezentat la semnarea contractului, motiv pentru care în regim de urgență, Ministerul Educației și Cercetării a fost inițiată o nouă procedură de achiziție.