Actualitate

Prețul transportului cu microbuzul s-ar putea dubla

După 15 mai, călătoria cu microbuzul ar putea costa dublu!

Transportatorii vor fi obligați să circule la jumătate din capacitate!

Și asta pentru că transportul de persoane cu microbuzele va fi permis numai cu respectarea unor reguli stricte pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.

Cea mai drastică măsură este păstrarea distanței de cel puțin un metru între călători, ceea ce înseamnă că microbuzele vor circula jumătate goale.

Transportatorii atrag atenția că, pentru a nu da faliment, vor fi obligați să majoreze substanțial costurile serviciului. ”Biletele și abonamentele s-ar putea dubla!” transmit proprietarii firmelor de transport persoane.

Conform unui set de reguli emis de Institutul Național de Sănătate Publică, după 15 mai se impun și alte reguli.

Accesul în mijloacele de transport va fi condiționat de purtarea

obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și
nasul.

Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția vehiculului înainte de
intrarea în traseu, precum și ulterior, la un interval de cel mult 4 ore.

Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua
curățenia și dezinfecția vehiculului la începutul și la finalul cursei.

Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusul. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co