Actualitate

S-a simţit că e Ziua Naţională!

Centrul civic al municipiului Câmpina a fost, în comparaţie cu alţi ani, plin de oameni care au vrut să participe la manifestările organizate de administraţia locală cu ocazia Zilei Naţionale a României. Oameni politici, reprezentanţi ai unor firme, mulţi copii de la şcolile şi liceele câmpinene, dar şi foarte multe persoane, care au preferat să nu stea în casă şi să participe la eveniment. După ce garda de onoare a fost trecută în revistă de primarul municipiului, după intonarea imnului de stat, a venit rândul colonelului Cristian Pinţă să le reamintească celor prezenţi în centru importanţa zilei de 1 decembrie. După ce un sobor de preoţi a oficiat ceremonialul religios, a urmat momentul depunerii de coroane. Moment care a atras în acest an foarte multe persoane care au vrut să demonstreze că ziua de 1 decembrie reprezintă ceva pentru ele. Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina, a fost cel care s-a adresat ultimul mulţimii adunate acolo. A urmat apoi momentul aşteptat de toată lumea: momentul defilării gărzii de onoare a Unităţii de jandarmi din Câmpina. Indiferent de culoare politică, de vârstă sau de faptul că au făcut sau fac parte din structuri ale armatei române, câmpinenii au aplaudat la unison prestaţia gărzii de onoare.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co