S-au reluat cursele de trap de la Hipodromul Ploieşti, dar fără spectatori
S-au reluat cursele de trap la Hipodromul din Ploieşti, dar fără spectatori. Cursele pot fi însă urmărite pe Facebook.
După pauza forţată determinată de pandemia de coronavirus, activitatea de pe Hipodromul Ploieşti s-a reluat în acest weekend și a fost deja organizată cea de-a doua reuniune oficială de trap din 2020.
Organizatorii evenimentului au programat cinci curse, între care două „semiclasice” importante – Premiul Debutanţilor şi Premiul Carpaţi -, la care au putut asista, însă, doar proprietarii de cai şi staff-ul organizatoric al Complexului Hipodrom. Pasionaţii de hipism au putut, totuşi, să urmărească live toate cele cinci curse ale zilei într-o transmisie „în direct” asigurată de organizatori pe Youtube.
Din cauza restricțiilor la nivel național, accesul în incinta hipodromului va fi permis în continuarea doar personalului strict necesar pentru desfăşurarea curselor şi altor persoane direct implicate.