Actualitate

Selymes virusat

Tibor Selymes este răpus de un virus stomacal. Antrenorul Petrolului are mari probleme medicale din cauza mâncării. După masa de prânz, Selymes a început să se simtă foarte rău. Ieri chiar a lipsit de la antrenamente fiind nevoit să stea tot timpul la pat. Deși astăzi și-a mai revenit, principalul “lupilor” a considerat că nu rezistă să stea 90 de minute și să-i vadă pe Lemnaru, Bonilla și jucătorii mai puțin folosiți într-o partidă-test. După ce amicalul cu Chindia s-a anulat, Petrolul trebuia să joace cu echipa de liga a 3-a, Petrolistul Boldești. Însă starea de sănătate a lui Selymes a dus și la anularea acestui joc. Antrenorul vrea să se revanșeze față de jucători cu un alt meci care se poate desfășura săptămâna viitoare. Selymes a vorbit cu Ilie Stan, cel care antrenează gruparea de prima ligă irakiană, FC Zakho. Stan și irakienii fac un cantonament în România, iar antrenorul Petrolului i-a invitat săptămâna viitoare la Ploiești. În schimb, Dinamo, adversara Petrolului din week-end, și-a programat un amical la Călărași în care antrenorul Mircea Rednic vrea să urmărească și alți jucători cu care ar putea surprinde apărarea petrolistă. Sigur este că ambele echipe vor fi lipsite de oameni importanți, iar Selymes speră ca această situație să se vadă mai mult la trupa lui Rednic decât la echipa sa.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co