Separaţi … în piaţă!

Nu de puţine ori s-a pus problema ca în piaţa centrală din Câmpina să fie separaţi, într-un fel sau altul, producătorii de societăţile comerciale. Şi iată că acest lucru s-a întâmplat în cele din urmă. Sectoarele cu produse au fost delimitate prin intermediul unor panouri, panouri care au ca scop final reducerea furturilor la cântar. Cum? De acum încolo, vânzătorii de la societăţile comerciale sunt obligaţi să înmâneze cumpărătorului bonul fiscal pentru marfa cumpărată. Reacţia comercianţilor, a celor care vând produse prin intermediul unei societăţi comerciale, nu a fost prea bună. Era şi de aşteptat, având în vedere că, deşi au primit numeroase adrese din partea conducerii pieţei, deşi au fost amendaţi în nenumărate rânduri de echipele de control, nu au vrut să intre în legalitate. Acum, când au fost nevoiţi să întocmească alte contracte de închiriere spaţii, s-au văzut puşi în faţa unui fapt…împlinit.
Acum, cumpărătorii din Câmpina care au impresia că au fost înşelaţi la cântar, au o nouă modalitate, mult mai simplă, de a demasca un astfel de fapt. Bonul fiscal rezolvă problema imediat. Un lucru trebuie specificat: delimitarea pe zone a pieţei centrale a fost făcută şi pentru faptul că producătorii agricoli nu sunt obligaţi prin lege să elibereze bonuri fiscale.