Şi-a luat lumea în cap
Supărat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, un bărbat din Bucureşti, a vrut să uite de necazuri şi a plecat pe munte, fără să ţină cont că nu are un echipament adecvat sau că-l prinde noaptea pe traseu. Turistul de 55 de ani şi-a luat un ruxac în spate, nişte sticle cu băutură şi a pornit la pas prin Bucegi. Înainte de miezul nopţii a fost găsit de mai mulţi tineri care coborau în Buşteni, în stare avansată de ebrietate. Oamenii au văzut în ce stare este şi au încercat să-l convingă că se expune la pericole mari şi că ar fi bine să-i urmeze către oraş. Nu au avut prea mult succes, aşa că au anunţat echipele de salvamontişti şi jandarmi montani, care au reuşit, într-un final, să-l recupereze teafăr şi să-l aducă în siguranţă în staţiune. Bărbatul de 55 de ani susţine că s-a certat rău cu soţia. De supărare, a consumat alcool, iar apoi a hotărât că este mai bine să plece pe munte şi să urce pe Platoul Bucegilor, pe jos. A mers chiar pe Valea Caraiman, un traseu destul de dificil, şi a avut mare noroc că a fost găsit de ceilalţi turişti. Salvamontiştii şi jandarmii spun că nu sunt la prima aceţiune de acest gen. Şi zilele trecute au intervenit tot pentru recuperarea unui bărbat, care a petrecut jumătate de noapte tot pe munte, sub cerul liber. Oamenii muntelui îi sfătuiesc pe toţi turiştii să nu se aventureze în Bucegi, dacă nu sunt pregătiţi cu echipament şi din punct de vedere fizic. De asemenea, nu porniţi la drum dacă aţi consumat alcool.