Actualitate

Spitalul câmpinean… cu un picior în groapă!

Întâlnirea managerului interimar al Spitalului Municipal Câmpina cu aleşii locali, cu cei care hotărăsc ce este bine şi ce nu pentru urbe, a avut şi un moment destul de delicat, în sensul că prea puţini au fost cei care au avut ceva de spus după ce Călin Tiu a prezentat „la rece” ce se întâmplă în spital, din punct de vedere financiar. După ce a catalogat situaţia actuală drept un „moment mai mult decât strâmtorat”, managerul interimar a trecut la cifre, la crudul adevăr. Gravitatea situaţiei a fost înţeleasă de consilierii locali câmpineni abia în momentul în care Călin Tiu le-a adus la cunoştinţă care este nivelul datoriilor în acest moment: 100 de miliarde de lei vechi. O datorie care face ca activitatea în spital să fie aproape paralizată.
Datoria de 100 de miliarde de lei vechi este enormă pentru un spital de talia celui din Câmpina. Călin Tiu nu a vrut să atace conducerile de dinaintea numirii sale, însă nu a putut să nu remarce faptul că există multe contracte păguboase încheiate în ultimii ani. Dacă unele contracte sau efectele lor ţin de domeniul trecutului, există unul, cel cu ROMGERMED, care aduce spitalul în sapă de lemn. Sau chiar mai rău! Directorul interimar vede deja cum pe una dintre clădirile spitalului o să fie trecut ,într-o bună zi, numele firmei respective.
Este posibil să pierdem o clădire din cauza unui contract păgubos pentru spital. Un contract pe care firma care se ocupă de analize nu îl respectă. Consilierii câmpineni au înţeles cât de gravă este situaţia şi au decis să poarte discuţii ample cu reprezentanţii spitalului pentru a găsi o soluţie pentru ieşirea din impas. Şi asta cât mai repede, înainte ca datoria spitalului să crească şi mai mult. Una dintre soluţiile lansate de consilieri a fost cea de achiziţionare a unui laborator de analize. Care va fi, până la urmă, soluţia? Încă nu se ştie.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co