Weekend perfect pe Valea Prahovei

Chiar daca s-au aflat la sfarsitul lunii martie, iubitorii sporturilor de iarna care au ajuns in weekend in statiunile de pe Valea Prahovei nu au avut probleme in privinta partiilor. Dupa ninsorile din ultimele zile stratul de zapada s-a imbunatatit. Desi declarasera inchis sezonul, administratorii domeniului schiabil Kalinderu, din Busteni, s-au razgandit si au redeschis partiile Kalinderu 1 si 2, dar si Fun-park-ul de la baza. Turistii au profitat din plin. Din pacate, vantul care a suflat cu putere la altitudini mari a impiedicat foarte multi turisti sa ajunga cu telecabina la partiile de la Cota 2000 din Sinaia. Nu acelasi lucru s-a intamplat insa cu cei care au ajuns pe partiile Cazacu si Sorica din Azuga, unde conditiile au fost excelente. La fel de bine s-a schiat si la Predeal, acolo unde turistii au avut surpriza sa gaseasca preturile la instalatiile pe cablu reduse cu 30 la suta. Cei care au preferat plimbarile usoare prin statiuni au avut parte de o vreme cu foarte mult soare. In Busteni termometrele indicau pana la 20 de grade Celsius, iar strazile din centru au fost aglomerate. Cei mai multi dintre turisti au fost luati prin surprindere de vremea atat de frumoasa de la munte. Cei mai fericiti au fost copiii care nu au ezitat si au iesit afar in tricouri cu maneca scurta. Tinand cont si de faptul ca in zonele special amenajate pentru gratare inca nu se poate intra din cauza solului destul de umed, turistii au aprins primele gratare din acest an in curtile pensiunilor in care s-au cazat. Petrecerile au continuat in aer liber, la poalele muntilor, pana tarziu in noapte.