Actualitate

Ziua Armatei cu nemulțumiri

Și câmpinenii s-au adunat să cinstească înaintașii, în parcul din centrul civic, la statuia soldatului necunoscut. După citirea ordinului şefului Ministerului Apărării Naţionale și o ceremonie de avansare în grad a urmat ceremonialul religios. Apoi, Marian Dulă, colonel în rezervă, s-a adresat tuturor celor prezenţi. După ce au fost depuse coroane de flori la monumentul eroului necunoscut, oamenii s-au retras, nu înainte de a vorbi despre ceea ce a însemnat armata română şi ceea ce este ea acum. S-a simţit un fel de gust amar în sărbătoarea din centrul municipiului. Nu a fost ca în alţi ani, dar totuşi Ziua Armatei a fost sărbătorită, pentru că un simbol trebuie păstrat. ***Partea cu adevărat bună a fost că pe lângă oficialităţi, veterani de război sau oameni care şi-au petrecut o marte parte din viaţă în armată, au fost prezenţi şi copii, care au avut ocazia să afle câte ceva despre înaintaşii lor. Câte ceva despre istoria Armatei Române.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co