Actualitate

Zonă cu… ghinion!

Kilometrul 97 al Drumului Naţional numărul 1, la Nistoreşti, s-a dovedit a fi locul unde ghinionul s-a ţinut „scai” de mai mulţi conducători auto. Totul a început la primele ore ale dimineţii, atunci când conducătorul unui autoturism Dacia Papuc, nu a văzut că pe sensul de mers către Sinaia, există un TIR cu defecţiuni la motor. Carosabilul umed nu i-a permis şoferului de 22 de ani, care transporta produse de panificaţie, să evite impactul cu bolidul care staţiona. În urma accidentului Dacia Papuc a fost proiectat pe contrasens, a ieşind în afara părţii carosabile, căzând peste şoferul care fusese aruncat din maşină. La doar câteva ore, la câţiva metri distanţă de locul unde s-a produs primul accident, pasagerii unui Volkwagen, care mergeau la munte, la schi, s-au trezit cu concediul stricat, după ce maşina în care rulau a fost lovită din spate, de un autoturism care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi nici nu a păstrat o distanţă corespunzătoare până la maşina care rula în faţă. Nici în Câmpina nu a fost linişte, din punct de vedere al evenimentelor rutiere. Aproape de fiecare dată totul a plecat de la folosirea în exces a frânei de serviciu.

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co