Actualitate

Balul Majoratului la Colegiul “Ion Kalinderu”

Elevii claselor a XII-a din Colegiul Ion Kalinderu, din Bușteni, au avut parte de o petrecere pe cinste odată cu sărbătoarea majoratului. Peste 80 de tineri din cele 4 clase terminale au sărbătorit alături de cadrele didactice și autoritățile locale “Balul Majoratului”, aflat la cea de-a 10-a editie. Atmosfera s-a destins repede, mai ales că protagoniștii se cunoșteau foarte bine din cei 4 ani de liceu petrecuți împreună. Muzica, dansul și voia bună au fost ingredientele unei petreceri într-o seară de vis.

Printre două reprize incendiare de dans, elevii au avut timp și să depene amintiri și cu toții spun că au trăit una dintre cele mai frumoase seri, una pe care nu o vor uita prea curând.

Ca de fiecare dată au fost organizate concursuri între elevi, iar tinerii actori amatori au prezentat invitaților și o scenetă comică.

Câștigătorii concursurilor au primit drept premiu un sejur de 7 zile în stațiunea Neptun, așa că la vară, după bacalaureat, vor putea merge însoțiți de încă o persoană pe litoralul românesc. Primarul orașului Bușteni, reprezentantul organizatorilor, spune că în cei 10 ani de când a preluat conducerea administrației locale a acordat o atenție deosebită învățământului, iar acum așteaptă rezultate. Alături de tinerii stațiunii acesta s-a distrat pe cinste, a urmărit programele pregătite și concursurile și a dansat cot la cot cu elevii.

Sosirea tortului uriaș cu dedicație a fost unul dintre cele mai așteptate momente și, ținând cont că au devenit deja majori, tinerii au avut parte și de o cupă cu șampanie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co