Turism

Câinii latră, ursul trece!

Proverbul „Câinii latră, ursul merge” s-a potrivit perfect noaptea trecută într-un cartier din Sinaia. După miezul nopții, un urs înfometat le-a dat mari bătăi de cap locuitorilor din zonă, după ce a devastat mai multe tomberoane și a băgat spaima în trecători. Animalul sălbatic a coborât din pădure, a intrat în parcul central, apoi a dat iama la pubelele unui hotel. Deși la fața locului și-au făcut apariția mai multe echipaje ale poliției și jandarmilor pentru a-l alunga, ursul și-a văzut tacticos de treabă și a scotocit fără nicio reținere prin gunoaie, după resturi alimentare.

Locuitorii din zonă spun că nu este pentru prima dată când ursul îi vizitează. S-a întâmplat pentru a treia noapte consecutiv ca animalul să le devasteze tomberonele. Oamenii se tem să mai umble seara pe stradă. Într-un final ursul a fost alungat cu mașinile de poliție și a fugit înapoi în pădure. În ultima vreme, tot mai mulți urși au început să își facă prezența în cartierele din stațiunea Sinaia. Înfometați, ei caută mâncare chiar și în mijlocul zilei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co