486 de posturi, oferite la bursa locurilor de muncă din Câmpina
Vineri, 20 aprilie, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina va avea loc bursa generală a locurilor de muncă. Acțiunea este dedicată tuturor șomerilor, fie că primesc indemnizație sau nu, asistaților sociali, dar și celor care doresc să-și schimbe serviciul. Agenția locală anunță că la bursă vor fi prezenți 37 de angajatori, care oferă 486 de locuri de muncă. Șomerii au fost anunțați că nu li se va viza carnetul de șomer, dacă nu se prezintă la bursă și nu fac dovada că, într-adevăr, își caută de lucru. De asemenea, primăriile localităților din jur au fost rugate să-i anunțe pe cei care primesc venitul minim garantat că oferta de joburi este mare în această perioadă. Bursa va începe la ora 9.