Delegaţie din Anglia în vizită la Sinaia
Şcoala Principesa Maria din Sinaia a fost astăzi gazda unei delegaţii formată din reprezentanţi ai oraşului Thame din Anglia . Oaspeţii au fost întâmpinaţi de elevi cu un bogat program artistic, după care au vizitat instituţia şi au aflat istoria ei. Reprezentanţii delegaţiei au rămas impresionaţi de oraşul Sinaia, de munte şi de căldura cu care au fost întâmpinaţi în vizitele lor. În afară de vizita de la şcoala Principesa Maria, ei au mai fost conduşi la Muzeul Memorial George Enescu, iar în următoarele zile vor poposi la Mănăstirea Sinaia şi la Castelul Pelişor. Sunt foarte impresionat de Sinaia. Este un loc minunat, munţii sunt foarte frumoşi, iar oamenii prietenoşi şi ospitalieri. Ne bucurăm că ne aflăm aici. În şcoli, m-au impresionat copiii, cunoştinţele lor de limba engleză, modul cum au cântat ş inu în ultimul rând, zâmbetul de pe chipul lor. Oraşele Sinaia şi Thame colaborează încă de anul trecut în mai multe domenii comune, cum ar fi educaţia şi turismul. Thame este un oraş istoric, cu o populaţie de circa 11.000 de locuitori, iar clădirile istorice, grădinile, teatrul, muzeul, hotelurile şi magazinele, reprezintă principalele atracţii turistice ale zonei.httpv://www.youtube.com/watch?v=2H8iZI2O_3o



