“Dezastru” la Băicoi
Oraşul Băicoi a fost astăzi la un pas de dezastru după ce, chiar în cursul acestei dimineţi a izbucnit un puternic incendiu urmat de distrugerea unui conducte de gaze şi a uneia de apă. Zeci de minute, alarmele au funcţionat pentru alertarea populaţiei, iar victimele au primit ajutor din partea pompierilor şi a medicilor. Autoritatile locale, Jandarmeria, pompierii, Ambulanta, şi reprezentanti ai societatilor furnizoare de gaze şi apă au sarit in ajutoru pentru a limita pagubele. Din fericire, totul a fost doar un scenariu pus la punct de către autorităţile locale şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, un antrenament pentru cazurile reale de calamitate. Şi dacă exerciţiul a fost încununat cu succes, autorităţile recunosc că nu s-ar descurca la fel de bine şi într-o situaţie reală. Autorităţile susţin că astfel de exerciţii vor mai fi efectuate, pentru a fi pregătite să intervină bine într-un caz real.httpv://www.youtube.com/watch?v=_LfQn3axgPA&feature=channel_video_title



