2 case in flacari
Ora 3 şi 3 minute, în noaptea de duminică spre luni. Pompierii militari câmpineni au fost anunţaţi prin intermediul serviciului unic 112 că 2 case de pe strada Târnava Mare au fost cuprinde de flăcări. 3 autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă au plecat în trombă către adresa inc’dicată. Deşi au ajuns în scurt timp pe strada Târnava Mare, pompierii nu au putut salva prea mult din bunurile curpinse de flăcări. Abia la ivirea zorilor s-a putut vedea ce ravagii a făcut incendiul. Totuşi, din fericire, nici una dintre persoanele care erau la ora aceea în case nu a avut de suferit. Prin intervenţia lor, pompierii militari au reuşit să ţină incendiul sub control, înainte să se extindă şi la casele învecinate.
httpv://www.youtube.com/watch?v=Da8eL_5XCrQ



