Incendiu la Azuga
Un incendiu a distrus azi noapte o locuinţă aflată pe domeniul Casei Regale de la Azuga. Imobilul era închiriat Ocolului Silvic şi în el locuiau doi pădurari împreună cu soţiile. Focul a izbucnit înainte de miezul nopţii, în magazia unde erau depozitate lemnele. Oamenii spun că erau în casă la televizor, au văzut flăcările şi au sunat imediat la 112 . A fost nevoie de intervenţia mai multor echipaje de pompieri de la Sinaia şi Azuga, pentru stingerea incendiului. Intervenţia a fost destul de grea, deoarece casa se află la marginea oraşului Azuga, lângă pădure, unde nu există hidranţi. În urma incendiului acoperişul clădirii şi o magazie au ars în totalitate. Se pare că flăcările ar fi izbucnit de la coşul de evacuare al centralei cu lemne, care s-a supraîncăzit.



