Revelion de pomină
Programul de Revelion din Câmpina a fost mai sărac decât cel din anii anteriori. Nu a cântat nicio formaţie locală şi nici nu s-a auzit muzica devreme. Spectacolul pentru sfârşitul lui 2011 şi aşteptarea noului an a început la ora 21.00 cu muzica unui DJ. Abia la 22.00, când cei fără planuri măreţe de vacanţă se îndreptau spre locul de petrecere, s-au auzit primele melodii ale Elenei Gheorghe.
Elena Gheorghe a urcat pe scena de la Câmpina în seara de Revelion, în primul ei concert după ce a devenit mămică. Publicul, e adevărat, a fost încântător. O mare de oameni a cântat şi alături de VH2, trupa mult aşteptată. Melodiile de dragoste au fost modul perfect de a încheia anul…
2012 a fost primit cu focuri de artificii şi multă şampanie. Câmpinenii au aşteptat anul nou cu gândul la cei dragi şi cu dorinţe frumoase pentru perioada ce va urma…



