Rednic favorit
“In Romania semnez doar cu Petrolul” . Asa a declarat astazi antrenorul Mircea Rednic. “Puriul” se afla in Belgia unde este in negocieri cu Standard Liege. Daca Rednic nu se intelege cu formatia belgiana atunci va devein noul antrenor al Petrolului. Acesta a mai fost în „cărţi” şi după retragerea lui Rachita, insa, chiar dacă a ajuns atunci la Ploiesti, nu a făcut-o la Petrolul, ci la Astra! Aventura sa pe banca „alb-negrilor” a fost una de scurtă durată, Rednic plecând la finalul campionatului. Fostul antrenor al Astrei a fost de doua ori pina acum, in “Arena Lupilor”. Prima oara cand Petrolul a infruntat campioana CFR Cluj iar a doua vizita, cand Petrolul a invins pe Astra in campionat. Se pare ca Rednic chiar a stabilit un program pentru noul sezon. Pe 10 iunie este reunirea lotului urmat de un cantonament la Ploiesti iar altul in Austria.


