Din nou tren spre Măneciu
Tronsonul feroviar Ploiești – Măneciu ar putea să fie din nou activ. Astăzi reprezentanții primăriilor care fac parte din Valea Teleajenului, s-au întâlnit la Văleni de Munte cu președintele Consiliului Județean Mircea Cosma,și au purtat discuții despre cât de necesară este, pentru acestă zonă reluarea traficului feroviar. Edilii au adus fiecare argumente pro reluării traficului rutier. În urma discuţiilor purtate s-a stabilit constituirea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară ce ar urma să se numească ,,Grup de acţiune locală feroviar Valea Teleajenului”. Din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară vor face parte primăriile de pe Valea Teleajenului:Vălenii de Munte, Boldeşti Scăieni, Blejoi, Lipăneşti, Măgurele, Teişani, Izvoarele, Măneciu, Gura Vitioarei precum şi Consiliul Judeţean Prahova. În urmă cu câteva luni a fost redeschisă şi linia de cale ferată Ploieşti-Slănic, tot la iniţiativa Consiliului Judeţean Prahova.



