Actualitate

SALVAT DIN MUNTII BAIULUI

Aventura pe munte a unui turist din Botosani s-a terminat la spital după ce a vrut să-și impresioneze prietena și a căzut mai bine de trei metri dintr-un copac. Tânarul de 26 de ani s-a ales cu leziuni grave la coloana vertebrala și a fost transportat la Spitalul de Urgență din Ploiești. După ce au plecat cu telegondola din Azuga pentru a vedea frumusețile din Culmea Baiului, 12 turiști bucureșteni s-au abătut de la drum și au intrat într-o zonă împădurită și foarte accidentată. Unul dintre ei a bravat în fața prietenilor și după ce s-a cățărat într-un pom a alunecat și a căzut mai bine de trei metri pe un rucsac, accidentându-se la coloană. Pentru că tânarul nu se mai putea mișca și nu-și mai șimțea membrele inferioare, colegii acestuia au sunat la numărul unic de urgență 112. Salvamontistii și jandarmii montani din Azuga au intervenit la fața locului și l-au transportat pe tânăr la baza muntelui de unde a fost preluat de o ambulanță și a ajuns la spitalul din Azuga cu multiple traumatisme la torace. Pentru că traumatismul de la coloană era destul de grav, medicii au hotărât să-l trimită pe tânăr la Spitalul de Urgență din Ploiești. Salvatorii montani spun că turiștii nu aveau ce să caute în acea zonă accidentată și atrag atenția turiștilor amatori de trasee greu accesibile să evite deplasarea în aceste zone mai ales că vremea s-a răcit semnificativ în ultima perioada.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co