Au simulat… simularea
Așa s-a desfășurat astăzi cel mai important exercițiu de alarmare în caz de calamitate, organizat de către municipalitatea ploieșteană, respectiv cu multă relaxare și intervenții făcute de principiu, în caz că pâmântul s-ar cutremura cu o magnitudine de peste șapte grade pe scara Richter. Așa că dacă a fost doar o simulare, fiecare a făcut ce a considerat că este prioritar, înclusiv să ude florile când populația trebuia să fie evacuată. Așa că, la ora zece ”trecute fix”, unii dintre angajați s-au conformat și au evacuat clădirea. Fără prea mare tragere de inimă ci mai mult pentru a fi spectatori ai echipelor de intervenție care efectuau exercițiul. Pentru alții, obținerea unui act de la primărie a fost prioritar exercițiului.



