Debut tensionat
Echipa de handbal feminin CSM Ploiești începe o nouă aventură în Liga Națională. Însă debutul nu este cel mai fericit după ultimele evenimente. Simona Gogârlă a părăsit banca tehnică, din motive financiare, chiar cu puțin timp înaintea noului sezon. Interimatul este asigurat de directorul tehnic Mircea Anton, cel care trebuie să țină echipa unită. Iar fetele trebuie să dea totul începând cu primul meci. Asta și pentru că obiectivul echipei în sezonul 2013-2014 este evitarea retrogradării. Anton susține că noul sistem, cu play-off și play-out, este avantajos, deoarece are mai mult timp de pregătire. CSM Ploiești începe Liga Națională pe terenul fostei campioane Oltchim. Cea care i-a luat locul se numește, acum, HCM Râmnicu-Vâlcea. Din rândul căreia face parte și interul Janina Luca, plecată de la CSM Ploiești. Partida se va disputa mâine după-amiază, iar fetele lui Anton vor să dea lovitura pe terenul unei echipe care s-a format în această vară.



