Învățăm împreună
Proiectul Comenius inițiat de Inspectoratul Școlar Județean, privind abandonul școlar, continuă! Delegația formată din profesori și reprezentanți ai Ministerului Învățământului din Turcia a ajuns joi la Colegiul Național “Nicolae Iorga”, din Vălenii de Munte. Delegația a fost întâmpinată de elevi ai școlii care au pregătit mai multe momente. În afara unei prezentări a relațiilor diplomatice dintre Turcia și România de-a lungul vremii, un club de karate a ținut o reprezentație. În plus, directorul unității de învățământ a rugat o elevă să le cânte celor prezenți. Deși a fost luată prin surprindere, fetița de clasa a cincea a impresionat pe toată lumea până la lacrimi cu vocea sa. Ambele țări au ce învăța din acest proiect. S-a ajuns la concluzia că problema abandonului școlar este asemănătoare în cele două state, prin urmare schimbul de experiență este mai mult decât binevenit. Cea mai mare problemă se pare că este în rândul școlilor profesionale. Dar cei implicați în proiect sunt încrezători că au găsit soluții care vor da randament, în cel mai scurt timp posibil. Delegația a ajuns în Prahova luni, când a fost inaugurat un corp de școală în localitatea Măneciu. În aceste zile au fost vizitate atât școli cu probleme, cât și unități de învățământ de top. Delegația a concluzionat că cele mai performante sunt Colegiile Naționale.



