Dansând cu Priso
Priso și Contra au dansat, Petrolul a câștigat! Mijlocașul Njongo Priso a marcat primul gol pentru Petrolul, în campionat, și a readus echipa în fruntea clasamentului. Petrolul, Astra și Steaua au fiecare câte 19 puncte. Antrenorul Cosmin Contra a simțit jucătorii și de data asta. Flerul i-a spus să-i zică lui Priso că va juca 30 de minute și va câștiga meciul. Așa s-a întâmplat, iar Priso și Contra au oferit un moment rar văzut pe terenul de fotbal, dans între jucător și antrenor. Însă până la “dansez cu tine” s-a dovedit încă o dată că 2-0 este un scor periculos. “Găzarii” începuseră perfect cu două goluri în primele 20 de minute. Pase excelente Hoban și Albin pentru Dore și Teixeira. “Dorel”, cel mai înalt fotbalist al Petrolului, a marcat al 3-lea gol al său, dar este primul la poarta dinspre peluza galeriei. În schimb, mijlocașul Teixeira este la prima reușită în tricoul galben-albastru. Clujenii au egalat prin fotbalistul cu nume de tenismen Djokovic. Însă cel mai scund jucător al galben-albaștrilor a adus victoria Petrolului, echipă invincibilă de 27 de meciuri. Etapa următoare, petroliștii vor juca la Mediaș, acolo unde au pierdut ultima oară.


