Cantonamente la Izvoarele
By
Sportul este important pentru edilii din Izvoarele! Ei au simțit potențialul pe care zona îl are, așa că au pus la punct o bază menită să atragă tinerii în cantonamente. Doar că edilul-șef nu se oprește aici! Pe sportivi îi așteaptă și alte facilități, cel mai probabil începând cu anul viitor. În ultima perioadă, în comuna Izvoarele au fost făcute investiții serioase – au fost reabilitate două dispensare și au fost asfaltate străzi care până de curând erau impracticabile. Administrația comunei dorește să atragă turiști, din acest motiv face investiții. Iar pentru astfel de ambiții, este necesară o infrastructură pe măsură.



