Actualitate

Lucrări demarate la centrul de vizitare

În stațiunea Bușteni au fost demarate lucrările pentru viitorul Centru de Vizitare a Parcului Natural Bucegi. Situat lângă telecabina din stațiune, într-o zonă apropiată de intrarea pe cele mai populate trasee turisice din Masivul Bucegi, principalul scop al Centrului de Vizitare este acela de a veni în sprijnul turiștilor cu informații despre trasee, puncte de interes, dar și despre floră, faună sau monumente naturale. Directorul Administrației Parcului Natural Bucegi spune că viitorul Centru de vizitare va îndeplini cele mai exigente pretenții ale turiștilor, iar elevii vor avea amenajată aici chiar și o “școală verde”. Pentru a scoate în evidență frumusețea și valoarea locului, vor fi amenajate 7 trasee tematice, 7 locuri de odihnă, peste 700 de metri liniari de podețe aferente acestor trasee, dar și 3 hărți tridimensionale. În cadrul proiectului derulat de Regia Națională a Pădurilor și administrația Parcului Natural Bucegi se vor organiza și 3 tabere ecologice, vor fi tipărite 10.000 de hărți ale parcului și tot atâtea ghiduri despre speciile și habitatele de interes comunitar. Pentru a funcționa în cele mai bune condiții, administratorii parcului se bazează atât pe rangerii angajați, cât și pe sprijinul ONG-urilor și a voluntarilor buni cunoscători ai masivului Bucegi. Valoarea totală a proiectului ce privește optimizarea managementului vizitatorilor din Parcul Natural Bucegi este de aproape 15 milioane de lei, iar construcția Centrului de Vizitare va trebui finalizată până la sfârșitul lunii septembrie 2014.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co