Fotbaliștii lui Moș Crăciun
FC Petrolul și-a jucat rolul de Moș Crăciun pentru copiii neajutorați aflați în centrele din Ploiești, Filipești de Târg, Plopeni și Câmpina. Contra și fotbaliștii s-au întâlnit cu micuții în fabrica lui Moș Crăciun, unde cei mici i-au așteptat cu mai multe surprize. Pe lângă suvenirurile de Crăciun confecționate special și dăruite jucătorilor, copiii le-au prezentat petroliștilor mai multe colinde în cadrul unei serbări lângă brad. Younes, Marinescu, Romario și ceilalți au fost emoționați de fiecare moment. Benga speră că le-a făcut o bucurie celor văduviți de soartă, iar Guilherme a spus că mulți copii suferă și în Brazilia. După momentele artistice, a venit rândul jucătorilor să le ofere celor mici fulare și fesuri personalizate alături de alte produse date de sponsori. La eveniment a fost și fiica lui Octavian Tatomir, suporterul petrolist care și-a pierdut viața în vara acestui an, în trenul care transporta galeria ”lupilor” galbeni spre București. Alături de grupul celor peste 200 de copii și însoțitori, la acțiunea inițiată de FC Petrolul Ploiești au fost prezente și 6 familii nevoiașe din Prahova, care pe lângă cadouri au primit și un ajutor financiar din partea clubului.



