Salvează o viață!
Peste 100 de elevi au donat astăzi sânge la Centrul de Transfuzii din Ploiești. Campania a pornit la inițiativa Patriarhiei Române, la care s-au alăturat, cu entuziasm, elevii Colegiului Tehnic „Toma Socolescu„. Devine deja un obicei pentru tinerii elevi de clasa a XI-a sau a XII-a din această coală să doneze sânge, în speranța că astfel vor reuși să salveze o viață. În prezent, la Centrul de Transfuzii din Ploiești, sunt probleme în ceea ce privește stocul de sânge doar la așa-zisele grupe mai rare. De altfel, medicii recomandă ca cel puțin o dată pe an, toți cei care sunt sănătoși să meargă la centru pentru a dona sânge. Elevii de la Toma Socolescu nu sunt singurii care au călcat pragul centrului de transfuzii. De curând, un alt grup de școlari din Plopeni a venit să doneze sânge și, tot astăzi, mai mulți tineri din Câmpina au făcut același gest de altruism.



