A patra victorie
După Volga Novgorod, Dinamo Zagreb și Slaven Belupo a fost rândul campioanei Sloveniei, NK Maribor să fie atacată de lupii galbeni. Și până la urmă chiar sfâșiată, Petrolul Ploiești câștigând cel de-al patrulea meci amical din cantonamentul de vară. După un joc cu două reprize diametral opuse, prima dominată de gazde, care au avut două bare și au deschis scorul, iar cea de-a doua controlată de ploieșteni, aceștia din urmă s-au impus cu scorul de 2-1. Golurile găzarilor au fost reușite de Gerson – după un corner executat de Marinescu și o preluare a lui Albin- și Adrian Mutu, care l-a executat pe portarul advers din penalty, cu o scăriță. Din meci au lipsit Geraldo, care s-a confruntat cu dureri lombare și la genunchi, Teixeira și Peteleu, tot cu probleme medicale, care au făcut un antrenament ușor, separat, dar au fost prezenți șapte suporteri petroliști care au făcut deplasare la Maribor. Succesul menține ridicat moralul în rândul fotbaliștilor lui Răzvan Lucescu. Aceștia mai au de evoluat într-un singur meci test, cel de vineri, cu sârbii de la Partizan Belgrad.



