Sport

Reunire sub panou

CSU Asesoft începe pregătirea pentru noul sezon baschetbalistic. Campionii au programată pentru luni seară reunirea lotului, eveniment la care sunt așteptați cei cinci jucători nou sosiți în tabăra ploieșteană. Este vorba despre lituanienii Dragan Labovic și Marius Runkauskas, grecul Michalis Pelekanos, americanul Christopher Cooper şi ploieşteanul Vlad Dogaru. Este incertă, însă, prezența antrenorului Vladimir Arnautovic. Acesta ar putea rata reunirea lotului, din cauza inundaţiilor care au produs mari pagube în Serbia. Totuși, baschetbaliștii nu vor fi de capul lor, la Ploiești urmând să sosească noul antrenor secund al campioanei României. Fostul jucător al echipei în perioada 2005-2007, Sasa Ocokoljic, va prelua funcţia şi va ajuta gruparea şi prin prisma bunelor sale cunoştinţe în materie de scouting. Pe de altă parte, oficialii Asesoftului continuă discuțiile cu Alhaji Mohammed în ceea ce privește prelungirea contractului, dar șansele ca baschetbalistul american să continue cu formația ploieşteană sunt tot mai mici. Ceea ce ar însemna aducerea, în scurt timp, a unui alt nou jucător, care să înceapă pregătirea pentru atingerea obiectivelor propuse: campionatul, cupa României și un parcurs cât mai lung în EuroCup.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co