Protestul negru
By
Lacrimi, durere în suflet şi solidaritate…. Toate acestea au adunat peste o mie de locuitori ai Câmpinei, aseară, la protestul „în negru”, organizat de o societate privată, în urma tragicului accident de sâmbătă, în care cinci localnici şi-au pierdut viaţa. Fie că a fost vorba despre rude, prieteni, colegi sau doar străini care au înţeles durerea familiilor îndoliate, cu toţii au avut un singur gând: montarea separatoarelor de sens pe DN 1.
Şi colegii micuţului Eduard Cioroba, care şi-a pierdut viaţa în accidentul de sâmbătă, au scris câteva cuvinte… citite cu lacrimi în ochi…
Câmpinenii au aprins o lumânare şi au pus o floare la altarul improvizat în centrul municpiului…



