Cu Rapidul spre sferturi
Tragere la sorți norocoasă pentru FC Petrolul. Statutul de cap de serie a avantajat formația ploieșteană, care va înfrunta una din cele două echipe din liga secundă aflate în urna C. Petrolul va juca cu Rapid Suceava în optimile de finală ale Cupei României, în urma tragerii la sorți făcute de secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, la sediul instituției. Petrolul va avea parte de un adversar inferior așa cum s-a întâmplat și în 16-imi, atunci când a eliminat pe Unirea Jucu. Însă formația lui Mulțescu trebuie să fie atentă, deoarece Rapidul de Suceava a eliminat Gaz Metan Mediaș, adversara de duminică, din campionat, a “lupilor”. Partida de Cupa României se va juca la Suceava dacă nu va fi televizată, iar dacă totuși va fi transmisă, există varianta disputării la Botoșani, unde a fost inaugurată o instalație de nocturnă cu puțin timp în urmă. Antrenorul Gigi Mulțescu susține că Petrolul nu putea pica mai bine de atât. Chiar dacă va fi o deplasare lungă și obositoare, jucătorii trebuie să obțină calificarea indiferent de condiții. Eliminarea Fortunei Câmpina pe arena “Ilie Oană” i-a purtat noroc lui Dinamo. Trupa lui Stoican va întâlni CS Mioveni, echipă antrenată de Claudiu Niculescu. Celelalte meciuri sunt Rapid-CFR Cluj, CSMS Iași-Steaua, Oțelul-Pandurii, ASA Tg-Mureș-Ceahlăul, Craiova-Viitorul și U Cluj-FC Brașov. Optimile Cupei României se disputa într-o singură manșă, eliminatorie, în ultimele trei zile ale lunii octombrie.



