Sport

Egal istoric

Petrolul a obținut în ultima etapă un rezultat vechi de 29 de ani. 0-0 cu Dinamo, în Ștefan cel Mare, a însemnat un scor care s-a mai produs în septembrie 1985. În acea toamnă, Petrolul și Dinamo s-au înfruntat la Ploiești, iar partida s-a terminat fără goluri. Așa cum s-a întâmplat și în etapa ce tocmai a trecut și în care Petrolul a ratat șansa de a urca pe locul doi în România.

Egalul de duminică seara a fost al patrulea scor de 0-0 în cele 89 de confruntări din campionat. Cele mai mari șanse de a marca le-a avut Toto Tamuz care nu a mai înscris tot dintr-o deplasare, în victoria cu U Cluj. “Tancul” este al doilea în ierarhia celor mai tari marcatori din liga întâi, dar pe aceeași poziție și în cea a paselor decisive.

Conform statisticii LPF Tamuz are patru pase de acest fel alături de alți fotbaliști din liga întâi într-un top condus de stelistul Sânmărtean. Golgeterul Petrolului mai are o șansă să puncteze în ambele clasamente la partida de pe teren propriu cu Concordia Chiajna. Pentru ultima apariție oficială în 2014, gruparea petrolistă a pus în vânzare, de astăzi, tichete la casele de bilete ale stadionului în aceleași condiții ca și până acum având în vedere că peluzele sunt închise. Cu siguranță ele vor fi deschise la partida din luna martie 2015, România-Insulele Feroe, din preliminariile Euro 2016.

Vineri, reprezentanți de la FRF și UEFA vor inspecta stadionul pentru a se asigura că arena “Ilie Oană” poate găzdui un meci internațional oficial.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co