Religie… la cerere
Credința în divinitate, practicile morale asociate religiei și valorile spirituale, despre care elevii învățau la orele de religie, s-au transformat într-o opțiune. Aceasta aparține elevilor majori sau părinților celor minori. Cei care vor să studieze în continuare Religia trebuie neapărat până în martie să depună o cerere scrisă pentru a-și exprima dorința. Decizia aparține Curții Constituționale .
Profesorii de Religie care nu vor avea îndeajuns de multe ore încât să își desfășoare activitatea cu normă întreagă vor putea preda alte ore.
Deși hotărârea Curții Constituționale a atras nemulțumiri atât din partea unor deputați, cât și din partea multor părinți, hotărârea trebuie respectată. Cererile vor fi depuse anual, conform normelor.



