Militari cetățeni de onoare
Moment emoționant la Bușteni, unde 21 de militari din localitate, participanți în teatrele de război din Irak și Afganistan, au primit titlul de “cetățean de onoare”. A fost o premieră atât pentru primăria stațiunii, cât și pentru Batalionul 21 Vânători de Munte “General Leonard Mociulschi” din Predeal.
Cei 21 de militari au primit câte un trofeu, o plachetă omagială, o diplomă și câte un buchet de flori tricolor. Decizia consiliului local i-a luat prin surprindere și s-au simțit mândri că nu au fost uitați.
La eveniment a participat și Ilie Năstase, care deține gradul de general-maior în retragere și care a conferit un titlu post-mortem caporalului Constantin Mihalache, participant în misiunile din Irak și Afganistan, dar care a trecut în neființă în urma unui accident de circulație. Trofeul a fost primit de fiica acestuia.
Acordarea acestor distincții reprezintă aprecierea și respectul față de ofițerii și subofițerii unității. Festivitatea a fost un prilej de a cinsti responsabilitatea și eroismul de care au dat dovadă luptătorii Batalionului 21 Vânători de Munte.



