Ceremonie militara la Sinaia
Se împlinesc 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar momentul a fost marcat la Sinaia prin organizarea unei ceremonii militare la cimitirul eroilor sovietici. La eveniment au participat oficiali ai Primăriei Sinaia, reprezentanţi ai Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, militari de la Batalionului 21 Vânători de Munte “Gl. Leonard Mociulschi”, reprezentanţi ai Jandarmeriei din Sinaia şi localnici.
În cadrul ceremoniei, s-au cântat imnurile Românei şi Rusiei, iar apoi s-au depus coroane de flori la monumentul eroilor sovietici căzuţi pe câmpul de luptă în cel de-al doilea război mondial.
Şi la Bucureşti vor avea loc pe 8 mai ceremonii de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Soldatului Sovietic si la cimitirul ostașilor sovietici Herăstrău.



