Actualitate

Scandalul camerelor de supraveghere

Scandal la Lipăneşti pe tema camerelor de supraveghere montate în şcoli. Cadrele didactice de la unitatea de învăţământ din Zamfira nu sunt de acord să fie monitorizate în cancelarie şi sălile de curs şi susţin că au legea de partea lor. Pe de altă parte, autorităţile susţin că aceste camere asigură o oarecare protecţie având în vedere că nu există pază în unitatea de învăţământ. Mai mult, după ce un părinte a reclamat faptul că telefonul fiului său a fost furat la şcoală, s-a constatat că mai multe camere de supraveghere nu erau conectate după ce a fost scoasă o mufă.

Marea nemulțumire a dascălilor este faptul că dispeceratul a fost montat în cancelarie şi nu într-un birou unde accesul altor persoane este limitat. Însă directorul şcolii este cel care a semnat recepția lucrării. Una peste alta, dascălii nu vor aceste camere în cancelarie și clase.

Camerele de supraveghere au fost montate, în Lipănești, la cele două școli generale din comună, în perioada noiembrie – decembrie, anul trecut. Investiția s-a ridicat la aproximativ 20.000 de lei. Și la Ploiești sunt probleme în ceea ce privește camerele de supraveghere din unitățile de învățământ. Mai bine de jumătate dintre acestea nu funcționează.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co