A murit dr. Predescu!
Doliu în medicina prahoveană. Cardiologul Dumitru Predescu a decedat. Doctorul, extrem de apreciat atât de colegi cât și de pacienți, și-a dat ultima suflare la un spital din Capitală.
“De altfel, și Colegiul Medicilor Prahova a transmis un comunicat de presă.
A disparut dintre noi dr. Dumitru Predescu, cel care pentru mulți a reprezentat o nouă șansă la viață. Dispariția sa lasă un loc gol care nu va putea fi înlocuit ușor. De fapt nici nu vrem să-l înlocuiască nimeni, memoria sa ne va însoti întotdeauna. Medicina prahoveană va rămâne cu siguranță mult mai săracă. Pentru noi, cei care l-am cunoscut și l-am apreciat a reprezentat un exemplu în toate, generozitate, compasiune, profesionalism, implicare, modestie, până la a pune pe primul plan viața altora, sacrificându-și, în final, propria viață. Dr. Dumitru Predescu a reprezentat de multe ori mintea limpede în situații considerate fără ieșire, critice”.
Doctorul Dumitru Predescu era șeful secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.



