Victimă în decor
By
Duminică, zi neagră pe șoselele din Prahova. Opt accidente rutiere au avut loc ieri, unul dintre ele, soldat cu decesul unei persoane, produs pe DJ 155, în zona pădurii din localitatea Păulești. Conducătorul unui autoturism a scăpat controlul volanului și a ieșit cu mașina în decor. Mașina a lovit un copac și s-a răsturnat, impactul puternic soldându-se cu încarcerarea șoferului.
ISU Prahova a intervenit cu o autospecială, un echipaj de descarcerare, două ambulanțe SMURD, iar la fața locului s-au deplasat și trei ambulanțe SAJ. Din păcate, șoferul a decedat în urma leziunilor suferite, iar alte trei persoane au fost rănite. Printre acestea, și un copil în vârstă de doi ani.



