Locurile de parcare de la bloc, scoase la licitație.
Ploieștenii care dețin autoturisme vor fi nevoiți să liciteze pentru locurile de parcare din zona blocurilor. Începând de luna viitoare SGU va marca locurile și le va închiria cetățenilor. Pensionarii și studenții ar putea avea prioritate în alocarea locurilor amenajate, cu 30 la sută din cele disponibile, potrivit șefului SGU Ploiești. Alte 30 de procente vor trebui să rămână neînchiriate, pentru vizitatori, iar restul de 40 la sută vor fi scoase la licitație. Licitația va fi necesară din cauza numărului mare de mașini și a locurilor de parcare limitate în zonele dintre blocuri. Licitația pentru locurile de parcare va fi făcută de către o comisie a SGU, la care vor participa și cei de la Patrimoniu, dar și conducerea asociațiilor de proprietari. La ora actuală în Ploiești sunt peste 100.000 de autoturisme și circa 50.000 de locuri de parcare. Potrivit conducerii SGU, după terminarea închirierii locurilor existente, se vor crea noi parcări, pentru a acoperi necesitățile. Părerile ploieștenilor despre închirierea parcărilor au fost însă împărțite.



