Actualitate

Cel mai vesel a făcut lumea tristă

Familia Petrolul este îndoliată după ce o rudă importantă a părăsit această lume.
A plecat dintre noi, la vârsta de 70 de ani, Octavian „Bibi” Dincuţă. Fostul jucător și antrenor al Petrolului, dar și internațional al României, a murit ieri după-amiază
la un spital bucureștean. “Nea Bibi” a pierdut lupta cu viața relativ repede, după doar o lună și jumătate de stat prin spitale. Cauza preliminară a decesului ar fi un cancer cerebral. Dincuță şi-a legat aproape toată cariera, fie ca jucător, fie ca antrenor, de gruparea „galben-albastră”. Părtaş la ultimul titlu al Petrolului, titular în două dintre cele trei meciuri ale duelului cu FC Liverpool, Octavian Dincuţă a adunat peste 160 de prezenţe în primul eşalon în tricoul Petrolului. ,,Bibi” Dincuță a fost mândru, totodată, şi cu selecţii într-o echipă naţională a României redutabilă la finalul anilor `60. Un personaj inconfundabil, mereu cu zâmbetul pe buze chiar dacă a avut de înfruntat multe încercări ale vieţii, Octavian Dincuţă a fost, ani de-a rândul, şi antrenor în cadrul Centrului de Copii şi Juniori al Petrolului sau la echipa secundă a clubului, prin mâinile sale trecând multe dintre generaţiile „lupilor”. Pentru cei care vor să-şi ia rămas bun, trupul neînsufleţit a fost depus, astăzi, la capela Cimitirului Viişoara, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co