Închiderea circulației pe Elena Doamna, amânată până la 1 august
Ploieștenii vor mai putea circula prin gropile de pe strada Elena Doamna încă șase zile. Primăria a amânat închiderea traficului pe această stradă, prevăzută pentru ieri, până în prima zi a lunii august, când se speră că vor fi aprobate sumele necesare investiției în refacerea totală și parțială a unor tronsoane din această zonă.
Închiderea străzii Elena Doamna a fost solicitată pentru luni, 23 iulie, de către firma care se ocupă de asfaltări. Reprezentanții Primăriei au refuzat solicitarea nu numai din cauza sumelor foarte mari care nu erau prevăzute în buget, ci și datorită faptului că sunt necesare verificări ale rețelelor de sub piatra cubică îngropată sub asfaltul vechi. Și asta deoarece trebuie eliminate riscurile avariilor la utilități, având în vedere că trebuie săpat foarte adânc pentru a reconstrui în totalitate atât strada, cât și trotuarele.



