Actualitate

Restricții de circulație în Ploiești, pentru reducerea poluării

Primăriile Ploiești și Brazi vor fi obligate să ia măsuri de restricționare a circulației unor autovehicule pentru a reduce nivelul ridicat de poluare al municipiului. Acest lucru a fost dispus la întrunirea de ieri a Grupului de lucru condus de reprezentanții Ministerului Mediului și face parte dintr-un plan de măsuri mai amplu care urmărește protejarea sănătății cetățenilor orașului Ploiești.
Șeful APM Prahova ne spune că printre măsurile pe care le pot lua autoritățile se numără și introducerea de sensuri unice pe mai multe străzi, precum și interzicerea mașinilor de mare tonaj în Ploiești. Totodată, Primăria trebuie să asigure un sistem de transport în comun optim, cu autovehicule electrice și cu o frecvență crescută a mijloacelor de transport în comun, descurajând astfel utilizarea de către ploieșteni a autoturismelor proprii. Grupul de lucru a mai stabilit și măsuri pentru rafinăriile din zona orașului, care vor fi nevoite să își reducă activitatea atunci când plafonul de nori este jos și nu sunt deplasări atmosferice. Mai exact, în condiții meteo nefavorabile, rafinăriile trebuie să oprească activitățile de încărcare-descărcare și de transport, care produc compușii organici volatili.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co